Există viaţă după Sărbătorile Iaşului?

Imediat după prima săptămână a lunii octombrie, ieşean fiind, îţi poţi da seama uşor de un lucru existenţial! Prin venele noastre curge un sânge atât de balcanic, încât cu greu poate fi observată orice globulă de sorginte europeană. Nu că spaţiul balcanic nu ar aparţine arealului european, însă cu greu se pot întrepătrunde cele două culturi.



Sărbătorile Iaşului constituie supa primordială din care se întrupează, creşte şi se dezvoltă o anumită civilizaţie, a cărei denumire ar putea fi cultura de pe lângă Hala Centrală. Aşa cum a existat o cultură Cucuteni, sau o civilizaţie aztecă... există acum una care dăinuie de vreo 16 ani încoace. Din păcate civilizaţia din Centrul Civic al Iaşului nu are nici o legătură cu definiţia termenului în sine. Exponenţii acestei civilizaţii iubesc deşeurile, berea, vinul şi ţuica, se hrănesc spiritual cu mici şi cârnăciori afumaţi şi îndrăgesc să-şi delecteze sufletul cu acorduri divine de manele. Conducătorul acestei civilizaţii face, astfel, orice pentru poporul său. Regele culturii speră, că în acest mod va fi reconfirmat pentru încă patru ani ca zeu suprem...

Cuvintele de mai sus par oarecum desprinse dintr-o lecţie plictisitoare de istorie, însă din păcate nu e aşa. Sunt cuvinte generate de realitatea Sărbătorilor Iaşului. Şi din păcate... şi în acest an non-cultura a fost promovată la cote maxime. Oare când vor întelege cei ce aspiră la titlul de zei ai urbei, că un oras ce se vrea european are nevoie de o sărbătoare normală. Presa a caracterzat bine evenimentul din acest an - fum, bere şi manele. Până când? Viaţa după sărbători a existat dintotdeauna din păcate... şi ce este mai grav... sărbători vor fi şi anul viitor. Vox populi, vox dei... atât timp cât se cere circ şi pâine, sângele balcanic va continua să curgă în detrimentul celor care s-au bucurat mult... de cultură puţină, dar revigorantă... pe Lăpuşneanu.

Text: Alex Popa, Radio VoxT