Atac... la ordin

Mare scandal mare în rândul asistenţilor medicali ieşeni! Organizaţia profesională a acestora (Ordinul Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România - OAMMR) şi-a exprimat nemulţumirea faţă de calitatea învăţământului medical privat românesc. De ani de zile, “şcoala particulară” scoate asistenţi pe bandă rulantă, fără să ţină totdeauna seama de calitate. Aşa se întâmplă că un absolvent ajunge să n-aibă habar ce este insulina şi să ne facă pe toţi de râs peste hotare.

Ştirea a apărut în presă, iar celor care nu „înghit” OAMMR-ul atât le-a trebuit ca să se lanseze în acuzaţii: „Ordinul loveşte în membrii săi!”, „Uitaţi cât rău face OAMMR, în timp ce Sindicatul Sanitas a obţinut măriri salariale!” Pentru cei care nu ştiu sau au „uitat”, cele două organizaţii au atribuţii diferite. Logică de grădiniţă şi isterie în toată regula. Prea mult scandal ca să nu apară întrebări. Cine şi de ce apără mediocritatea? Cine vrea ca şcolile postliceale sanitare private să funcţioneze după bunul plac? Cine şi cu ce scop doreşte să înlăture sau să controleze Ordinul? Sunt întrebări de bun-simţ, pentru că cei care au învăţat ani în şir admit faptul că există şi slab pregătiţi printre ei.

Acuzaţiile anti-OAMMR şi modul de instigare a asistenţilor medicali împotriva propriei organizaţii profesionale seamănă izbitor (din întâmplare?) cu o campanie electorală mizerabilă şi bine orchestrată. Campanie subtilă ce durează de ani de zile şi care ar putea avea ca obiectiv compromiterea liderilor incomozi ai OAMMR. Iar la Ordin, anul viitor, au loc alegeri... Mai este nevoie de clarificări?

Text: Marius Asăndulesei, OAMMR Iaşi

Invenţii demne de secolul XXI

În secolul XXI, oamenii de ştiinţă inventează tot felul de lucruri care de care mai interesante şi folositoare pentru omenire. Dacă Tomas Edison a descoperit becul şi Bell a inventat telefonul, în zilele noastre, japonezii au “adus pe lume” şoricelul care nu se teme de pisici. În acelaşi context, mă întreb cum aş putea face ca italienii să nu se mai teamă de ţigani, rromi (le spuneţi cum vreţi...)

S-a mai descoperit „hormonul generozităţii”, cred că studiul de caz a fost făcut pe Gigi Becali... sau acum, în campanie electorală, pe candidaţii la europarlamentare.

Cei de la Nosthwester University din Illinois au ajuns la concluzia că muzica îmbunătăţeşte capacitatea verbală. Oare a ajuns la ei vreun CD „minune”? Acolo vocabular şi licenţe poetice...

De femei ce să mai spun... parcă suntem cobai la câte studii se fac pe seama noastră.... de la ce culoare ar trebui să aibă lenjeria intimă şi cum influenţează aceasta personalitatea... la cum arată femeia ideală. (Nu ştiţi cum arată femeia ideală? Vă spun eu... are 29 de ani, 1,63 m înălţime şi 50 de kg. Ideală pentru ce?)

O echipă de cercetători de la Universitatea din California a realizat un studiu care arată că „gena shopping-ului” există... şi că femeile au un talent înnăscut pentru cumpărături. Asta da descoperire, trebuia să fii un geniu să-ţi dai seama. Un psiholog de la Universitatea Washington a observat că persoanele care au băut cantităţi nu foarte mari de alcool... nu mai observă lucrurile neaşteptate dar importante, cum ar fi o gorilă! (da, am scris bine: GORILA). Nu-i gorila! Uite gorila!

Ce să faci ... în viaţă nu poţi să le descoperi pe toate!

Text: Andreea Stoleru, Radio Guerrilla

Toleraţii, intoleraţi

Populaţia de fumători a României a ajuns să trăiască adevărate zile de restrişte. Şi nu doar aici în ţară, ci peste tot în lume fumătorii au început să fie văzuţi ca o ciumă a societăţii. De ce? De ce nu eşti lăsat să alegi ceea ce vrei să faci, iar în momentul în care ai ales, de ce nu eşti lăsat să te exprimi liber? De ce fumătorii trebuie să fumeze în locuri cât mai restrânse în ceea ce priveşte dimensiunea... sau doar p’afară - iar acum că a venit frigul, numai de fumat nu-ţi arde - de ce? De ce în căminele studenţeşti nu sunt amenajate locuri speciale pentru fumători?. Şi nu doar în cămine... De ce în instituţiile publice nu există mai multe spaţii pentru fumat? De ce?

Fumătorii au început să devină un fel de grup minoritar – deşi, culmea, numărul lor creşte - un grup care deşi ar trebui să fie tolerat, din păcate este intolerat! Pentru simplul motiv că fumatul dăunează grav sănătăţii. Şi atunci cum îţi mai poţi exprima liber opţiunile? Înteleg că alţii nu trebuie să fumeze pasiv, însă unde sunt locurile fumătorilor activi? La marginea societăţii... probabil! Şi mă întreb încă un lucru... cât de mult succes au campaniile împotriva fumatului? Unul minor, poate de nevăzut!

Toleraţi-i şi pe fumători! Că nu-i atât de greu, într-o ţară în care este tolerată atât de mult aroganţa, grandomania, mârlănia, şmecheria... şi lista poate continua! Aaa... şi să nu uit de ipocrizie... până la urmă - IPOCRIZIA POATE SĂ UCIDĂ, mai sigur decât o face fumatul!

Text: Alex Popa, Radio VoxT

Azi sunt ţigancă

Am crescut cu rasismul în sânge. Nu cred să fi avut mai mult de patru - cinci ani când mama mă prevenea - “dacă nu eşti cuminte, te fură ţiganca”. Aşadar, am crescut cu frica de fustele lungi şi mari sub care aş fi putut încăpea atât de usor. Poate că în mintea de copil, ţiganii reprezentau opusul căldurii şi dragostei pe care mi-o putea oferi mama. Mai târziu, în clasa I am avut vreo patru colegi ţigani. Stăteau mereu în ultima bancă - şi nu pentru că ar fi fost înalţi, ci pentru că erau altfel. Doar unuia dintre ei i s-a facut “favoarea” de a sta în prima bancă. Avea miopie.

Mai apoi, după căderea lui Ceauşescu am asistat la primul fenomen rasist din şcoală. S-a petrecut peste tot în România şi sunt convisă că tuturor ni s-a părut normal. Poate că şi ţiganilor li s-a părut la fel de normal căci într-un anume fel, au învăţat să primească marginalizarea cu uşurinţă. Se vorbea prin ’90 de un învăţământ de calitate, de înlocuirea claselor turmă cu 42 de elevi... cu a celor de calitate şi 25 de învăţăcei. Câtă bucurie or fi avut diriginţii şi învăţătorii care au completat listutele cu “mici suflete” care trebuiau să părăsească batalioanele de frunte ale învăţământului pentru a forma clase rebut. Nici un ţigan - cel puţin în şcoala mea - nu a rămas în clasele elită. S-au transformat smeriţi în rebuturi ale învăţământului pentru a deveni mai apoi rebuturi ale societăţii.

În 28 de ani de Românie am trăit diferite experienţe cu ţigani. I-am prins cu mâna în geanta mea, le-am aruncat un ban atunci când cerşeau, m-au fermecat când le-am ascultat muzica tradiţională, i-am blamat că au inventat manelele. Le-am plâns de milă când i-am găsit la groapa de gunoi a Ciucului, trăind mai rău decât câinii europeni din adăpostul aflat în apropiere.

De un an îi întâlnesc prin Londra. Sunt cetăţeni europeni ca şi mine. Mi-au cerşit în engleză pe linia de metrou Piccadilly, am mai schimbat câte o vorba cu ei pe la National Gallery. De mule ori mi s-a umplut obrazul de ruşine. Însă totul a fost spălat vineri, cand am întalnit-o pe Lavinia. O ţigancă ce-ţi ia ochii de frumuseţe, inteligentă şi şarmantă. Lucrează la două “primării londoneze”, iar în timpul liber îşi ajută ţiganii. În multitudinea de culori londoneze, Laviniei nu îi este ruşine să spuna că e ţigancă. Dimpotrivă, militează pentru apărarea drepturilor “alor ei”, îşi promovează cultura şi tradiţia. Vineri mi-am dorit mai mult ca oricând să fiu şi eu ţigancă.

FOTO: un copil nefericit de la groapa de gunoi a Ciucului. Dacă ar fi trăit într-o altă Românie poate că ar fi avut şanse să devină o Lavinie...

Text: Monica Dumitrescu, Jurnalul Naţional

Ţara lui Blogăru' Vodă

Rândul politicienilor care caută cu disperare soluţii alternative în încercarea de a se exprima "liber"... se îngroaşă. Cum la televiziune concurenţa este mai mare decât cea de la admiterea la Geografie din anii '90, iar radiourile au renunţat demult în a invita clasa politică la microfon... Internetul devine cale de acces. Unii aleg să-şi facă site, alţii preferă blog-ul.

Cel mai vechi în "meserie" pare a fi Mircea Geoană (dacă luăm în calcul data la care şi-a făcut contul) însă primul care ne-a servit ştirea a fost Adrian Năstase. Au intrat apoi în gaşca blogger-ilor Gabriela Creţu, Cozmin Guşă, Cristian Diaconescu, Traian Băsescu, Zsolt Nagy, Marian Miluţ, Emil Boc, Andrei Chiliman, Tudor Chiuariu şi Vasile Dâncu.

Acum câteva zile... surpriză! "Am intrat în comunitatea virtuală a blogului convins de realitatea unui mediu dinamic, ce dă posibilitatea fiecăruia de a-şi expune ideile. Acest blog e construit pentru a comunica neformal, simplu, fără limite impuse, supuse doar regulilor bunului simţ. Am fost Preşedintele României, actualmente sunt senator şi... începând de astăzi 12 noiembrie 2007, am intrat în universul blogger-ilor. Cu multă simpatie vă invit la dialog"... spune Ion Iliescu.

La numai două zile de la această inaugurare, bătrânul absolvent de Hidrotehnică (tot aminteam la început de admitere) ne-a mai făcut o surpriză: şi-a făcut şi un cont pe Twitter. Tind să-i dau dreptate lui Florin de la Hi-q - Iliescu s-ar putea lansa în curând pe Hi5, Facebook, Netlog şi MySpace. Şi de ce n-ar face-o? Vorba colegului Andrei Ivaşc - la 77 de ani, moşului nu-i strică un... blogjob.

Text: Iulian Sandu, Radio Guerrilla

Mânca-mi-ai… aproapele

Unu. A clefăi, clefăi, vb. IV. 1. A mânca urât şi cu zgomot; a plescăi, a clefeti. 2. Intranz. A deschide şi a închide gura plescăind… o gumă.

Doi. A clefăi la teatru: DEZGUSTĂTOR, ENERVANT, SCÂRBOSSS, GREŢOS!!!

Trei. Piesa: Mănâncă-ţi aproapele... O poveste lugubră... Holocaust, evrei gazaţi, lagăre...
- Textul scris într-o cheie de farsă absurdă (titlul sugerează o a 11-a poruncă), abundă în situaţii care pun întrebări şi ridică problematici de ordin moral şi spiritual, într-un mod abrupt şi şocant. Trecutul prezentat din prisma unui singur tip de adevăr, în slujba unui viitor ideal, nu duce decât la o nebănuită, dar la o posibilă reeditare a unor manifestări atroce ale speciei noastre, care demonstrează de mii de ani că istoria se repetă, mai ales în formele ei cele mai distrugatoare. -

Patru. Teatru moca pentru toţi studenţii, NOT GOOD. Pentru că vin în, şi cu nesimţire, pentru că e frig afară, şi e un bun pretext ca sa o scoţi pe iubi din camera de cămin, pentru că e altceva moca, şi dacă toooot e moca, why the fuck not to?

Cinci. Ceva bun simţ?

N.B. La finalul festivalului cu şi pentru studenţi, whatever... a venit vremea să merg şi la teatru, si nu pentru că e gratis. Mărturisesc faptul că piesa, o comedie cam neagră... nu mi-a smuls hohote de râs. Scârba şi repulsia, în schimb... mi-au fost stârnite de cei din jur, care râdeau la fiecare “poantă”, mai mult sau mai puţin reuşită. (Am scris râdeau? Aaa, nu. Se prăpădeau de râs). Mai mult, în afară de faptu’ că vii la teatru şi între replicile actorilor îi mai ceri lui pisi un pupiccccccccc (atât de mic), îţi sună telefonul, culmea... răspunzi, mesteci guma ca BOUL la urechea mea... mai ai şi tupeul să "declari" la final: „ce porcărie de piesă...”

Dă vis, cum bine ar zice cineva.

Text: Bianca Grigoriu

Iarna vine... toamna

Avertizări şi atenţionări, coduri care trec repede din galben în portocaliu... şi toate la nici jumătatea lunii noiembrie. O fi un semn că meteorologii îşi fac treaba... sau o veste proastă pentru restu’?

Deşi pe mulţi valul de frig i-a luat prin surprindere, deşi sunt sute de case unde n-a ajuns căldura, deşi sunt încă zeci de şcoli care nu s-au aprovizionat cu lemne pentru sobe... autorităţile se declară pregătite pentru iarnă. Au fost câteva şedinţe, un comitet de urgenţă şi un verdict final - prima zăpadă nu va mai surprinde pe nimeni! La fel ca în fiecare an, drumarii se arată deja pregătiţi să înfrunte iarna, deşi deschiderea oficială a sezonului rece este considerată data de 15 noiembrie. În ultima vreme, în mai toate zonele pietonale au fost amplasate containere cu material antiderapant, iar utilajele au fost verificate şi scoase la încălzire.

Istoria ne arată însă că deşi totul pare pregătit, în ultimi ani prima ninsoare a venit noaptea iar drumarii... dormeau adânc.

Text: Iulian Sandu, Radio Guerrilla

Enjoy Hypnotic Hand

Nu! Nu este titlul ultimului single semnat Morandi şi nici sloganul unui salon de masaj. E doar un traseu... şi un fel de 3 în 1. Trei cluburi într-o singură noapte, trei prieteni în căutarea aceluiaşi "ceva". El şi Ea, plus Dana, jazz, clubbin' şi o porţie de hippy.

Să le fie jazz-ul - aperitiv... şi-au zis. Puţin după ora 21.00 se striga prezenţa la Enjoy, locaţie care-şi primea pentru prima oară clienţii. Erau deja pe poziţii. Nu şi muzicanţii. Pe masa celor trei - El şi Ea, plus Dana... circulau cu o viteză mai mare decât limita admisă prin lege... paharele de whisky şi sticlele de bere. Fumul de ţigară înghiţea orice urmă de parfum... iar ei, muzicanţii... goleanu în tihnă platourile cu mâncare, că deh... drumul a fost lung şi plin de peripeţii. Şi uite-aşa, cântarea a început cu o întârziere de aproape trei ore. Şi ce folos că băieţii erau profesionişti în ale muzicii... dincolo, urma să apară... Gigi.

Nu că le-ar păsa, dar apariţia primarului la Hypnotic... e ca prezenţa lui Albano la Sărbătorile Iaşului. Şi cineva trebuie să scrie despre toate astea... În câteva minute, El şi Ea, plus Dana... erau deja în Copou. Parchează aici, spune Ea... că doar, nu s-o găsi vreun nebun să ne blocheze. În club, aproape pustiu. În lumina obscură de la scanere montate strategic... mondenii păreau ca scoşi din cutie. Lumina bliţului a arătat însă altceva - simple jucării, Made in China. Făceau kilometri în încercarea de a se face văzuţi, fiecare privire parcă te căuta... iar fiecare zâmbet era desenat. Cei trei au rezistat câteva minute însă fumul de joint... trăda haita de lupi care urma să apară câteva ore mai târziu... cu ochii injectaţi. Nici măcar Gigi n-a venit. Startul în campania electorală se dădea... în ziua următoare.

Circuitul nu s-a oprit. După ce a venit nebunul care - logic - le-a blocat calea... cei trei au pornit spre Hand. Ce diferenţă. Muzică - nu zgomot. Din nou băutură, din nou tutun... şi în sfârşit oameni. O combinaţie reuşită... între terasele din Vamă şi tavernele din Sighişoara. Domnişoara din faţa Lui... e deja dusă - reacţii întâziate, sughiţuri prompte. După o noapte întreagă de... flower power, de ce n-ar fi şi puţin scandal? Câteva sticle sparte şi doi tineri supăraţi... începeau să se agite. Nu mai ştiau de la ce a pornit totul. Poate de la fata cu părul ondulat şi cărare pe mijloc... Stătea acolo în colţ, zâmbind... iar scrumul, cădea pe mochetă...

Text: Ea - Claudia Craiu, El - Iulian Sandu

Studenţie sau afacere

Există două categorii de studenţi care nu-mi plac deloc - leneşii şi oportuniştii. Şi nu mă refer aici la cei care, cât e ziua de lungă nu fac nimic, sau la cei care sunt mereu în căutare de o partidă pe cinste, oricare ar fi ea.

Discut despre studenţii care au un singur ţel în viaţa lor educaţională - acela de a vâna note şi implicit burse. Am foarte mulţi colegi de facultate care nu fac nimic altceva în timpul anului... decât să aştepte sesiunea. Iar când vine momentul, îşi omoară nopţile tocind la greu, în speranţa că se vor număra printre cei care acced la această răsplătire materială.

Mai sunt unii care au părinţii plecaţi la muncă prin diferite ţări, deci nu au un serviciu „pe hârtie” în România, studenţi care profită de această conjunctură a legilor în vigoare... pentru a-şi trage un dosar valabil pentru bursa socială.

Leneşi şi oportunişti... Sau pur şi simplu băieţi deştepţi. Şi cum scopul scuză mijloacele, aceşti studenţi ar trebui să ia în calcul că până la urmă şi Adrian Năstase a fost prins în pat cu 'tuşica Tamara. Şi la durut... Nu am de gând să ţin teoria bunului simţ civic... eu doar trag un semnal de alarmă. Nu notele te fac, ca şi om. La angajare nimeni nu te mai întreabă cât de bun ai fost la şcoală, sau câte burse ai luat, sau dacă ai reuşit să tragi ţeapă universităţii. Dar îi las pe băieţii deştepţi să dormiteze în continuare, să creadă că sunt tari, sau mai deştepţi decât altii... Cineva mi-a spus odată că tot ce contează... este să fii bun la şcoala vieţii. Şi aşa şi este... Mă minunez de faptul că studenţia a devenit o afacere şi nu-mi dau seama unde încap atât de mulţi afacerişti... pentru că nu se mai încap nici în ei înşişi! Leneşi şi oportunişti... visare plăcută! Vine şi ziua când statul vă va cere înapoi ceea ce v-a dat. Atunci să vă văd!

Text: Alex Popa, Radio Vox T