Primiţi cu colindul?

ROMÂNIA. Crăciunul departe de leagănul românesc a devenit o stare reală pentru mulţi dintre noi. Fie că robim în ţări ca Italia şi Spania sau trudim pe continentul American, sărbătorile mari ale ortodoxiei ne umplu sufletul cu dor de ţară. Cu dor de cei pe care i-am lăsat acasă - părinţi şi rubedenii, prieteni, profesori sau poate simple chipuri pe care le zăream în realitatea noastră cotidiană. O dată pe an uităm ce ne-a gonit de acasă - sărăcia, corupţia, impoliteţea şi zilnica goană după o viaţă lipsită de demnitate umană. O dată pe an ştergem cu buretele că întreţinerea e prea scumpă în ţara de pe Carpaţi, că mâncarea e la fel de scumpă ca în Occident, că drumurile sunt adevarate tranşee, că o întreagă clasă politică îşi bate joc de cei pe care i-am “părăsit” în România.

ACASĂ. O dată pe an ne amintim cât de bogate sunt mesele alor noştri de Crăciun. Ni se umplu nările de mirosul şoricilor de porc aburinzi, ne licuresc ochii cu gândul la strachina cu tochitură de porc înobilată cu mămăligă. Clipoceşte în urechi sunetul vinului de ţară turnat în pahare. Ne înduioşăm când ne amintim de bucuria cu care împodobeam bradul ce îşi risipiea mirosul în întreaga casă. Parcă aud tropotele copiilor pe scările blocurilor noastre, aşteptând să le deschidem uşa. “Primiţi cu colindul?”

DE SUFLET. Ni se înmoaie inima de dorul colindelor dulci cântate pe acorduri psaltice. Dar şi mai tare ni se rupe sufletul de atmosfera de pregătire din bisericile noastre. Cozile de nopţi de la spovedanie, privirea blânda a duhovnicului, suspinul în faţa icoanei. Liturghia din dimineaţa Crăciunului, unde sute de chipuri privesc cu uimire spre acel Copil ce s-a născut într-un grajd. Răsar din icoană şi Maica şi Iosif, şi celebrii magi, şi păstorii şi îngerii. Uneori sentimentele sunt atât de puternice încât nu-ţi poţi da seama dacă minunea Naşterii s-a petrecut aievea sau e doar istorisită în Evanghelie şi în icoană.

OCCIDENT. Deşi departe de tot ce întregeşte atmosfera sărbătorilor avem prin străinătăţuri parte şi de cârnaţi şi de sarmale. Carnea de porc umple galantarele shop-urilor, iar polenta - adică mălaiul de la bunica se găseşte mai peste tot. Borşul la plic înlocuieşte cu success acritura pentru ciorbele tradiţionale, iar cine are timp mai coace un cozonac. Bradul occidental a carui coroană rotundă îl duce spre perfecţiune, nu are nici un miros. Unii şi-au mai procurat de pe acasă CD-uri cu colinde. Cei mai norocoşi au şi biserica pe unde s-au sălăşluit. Aşa că prea multe n-ar trebui să lipsească din atmosfera Crăciunului. Cu toate acestea dorul ne macină acum inimile mai mult ca oricând.

ÎNSTRĂINAŢI. Cu cine să împărtăşeşti bucuria sărbătorii când vecinul italian, spaniol sau englez sărbătoreşte un altfel de Crăciun. E adevărat, are şi el brad, face masă mare pentru rude, vine şi la el Moş Crăciun. Ascultă şi el, vecinul meu colinde, dar parcă ale lui sunt atât de diferite! Ba mai are lângă şemineu şi mici statuiete întruchipând întreaga Naştere a Pruncului Sfânt. Şi dacă le are ce? Pentru el nu sunt decât o tradiţie căci nu crede că pentru omenire a exitat un Dumnezeu ce şi-a întins mâinile pe cruce, a murit şi a înviat. La uşile noastre nu bate nimeni să întrebe: “Primiţi cu colindul?”

PS. Occidentalii nu ştiu cât de gustoase sunt scutecele Domnului.

Text: Monica Dumitrescu, Jurnalul Naţional