România oligofrenă

Cam aşa pare ţărişoara de pe Carpaţi privită din afişele electorale ce i-au pătat obrazul şi aşa înăsprit de vântul tranziţiei prin care tot răzbate de aproape două decenii. În încercarea de a se juca de-a democraţia, românii au împrumutat conceptul de “Campanie electorală!”. Frumoasa pretenţie, însă nu ni se potriveşte. Aşa se face că de vreo lună România pare un tărâm al zurliilor ce s-au înscris la un concurs ce ar putea lua uşor denumirea: “Nerod pe patru ani!”. Mustăcioşi zâmbind schizofrenic în afişe cât casa, sloganuri fără mesaj şi clipuri ce iţi dau senzaţia că au fost create exclusiv pentru publicul, pardon - pacienţii de la SPITALUL 9 - ne îndeamnă voios la vot.

Pomana electorală dă parcă mai bine

Nu e de mirare că spiritul românesc inventiv a dus la naşterea unui sistem unic de persuadare a publicului în vederea obţinerii unui umil vot: Pomana Electorală. Croindu-şi timid drum printre afişe şi discursuri despre “sinergia faptelor”, litrul de ulei şi kilogramul de zahăr împărţite în ziua alegerior au adus mai multe voturi voinicilor candidaţi. Şi ca să vă dau un exemplu de pomană electorală, cu vreo opt ani în urmă, într-un orăşel de provincie, un primar al zilelor noastre a “persuadat” electoratul rrom cu ameninţarea: “Dacă nu mă votaţi, de mâine nu mai aveţi curent electric!”. A funcţionat, căci voturile de la secţiile respective au cântărit greu în urnele urbei. E drept, că între timp metoda a fost cizelată şi s-a transformat în petrecere cu mici, bere şi promisiunea “vom face să fie mai bine”. Un sofism utlizat la scară largă, căci niciun politician nu precizează cui îi va fi mai bine - viitorului posesor de funcţie sau poporului ce a dat cu ştampila!

Mesaj de la ştampiluci

Dragi creatori ai circului politic românesc, vă informăm că am crescut. E adevărat că prin ‘90 eram încă în faşă, că prin 2000 abia deveneam adolescenţi în ale democraţiei, însă între timp credem noi că ne-am maturizat. De aceea aşteptăm cu interes închiderea stagiunii de teatru politic. Mizeria electorală pe care ne-o tot oferiţi de mai bine de o lună ne jigneşte. Nu vrem gigolo pe post de aleşi locali, aşa că terminaţi cu zâmbitul de pe gardurile patriei. Nu mai vrem “discursuri de carton”, aşa că încetaţi să ne mai vorbiţi de după vorbe. Vă propunem să schimbaţi promisiunile în strategii pentru crearea unor economii locale viabile. Între timp vă anunţăm cu tristeţe că nu putem să vă ştampilăm căsuţele albe din buletinele de vot.

Bietul Caragiale, să fi trăit vremurile termopanelor, ale micilor serviţi pe post de ştampilă şi ale candidaţilor filmaţi din unghi plonjat... şi-ar fi dat demisia din funcţia de mare dramaturg al poporului, căci realitatea a bătut orice imaginaţie.

Text: Monica Dumitrescu, Jurnalul Naţional